Caută
  • Quilting în România

CĂLDURĂ ȘI CONFORT

Actualizată în: Ian. 10

Unul din quilt-urile mele preferate este Snowflake, de Modern Handcraft. Tiparul în engleză poate fi găsit aici: https://www.modernhandcraft.com/pdf-patterns/snowflake-quilt-pdf-pattern



Acest quilt îmi ține cald în fiecare noapte. Este făcut din peste 400 de pătrățele de material puse împreună în segmente. Schema de culoare am făcut-o folosind Excel pe computer. Îmi place foarte mult rezultatul.

Mai jos îl vedeți pe băiețelul meu, Andrei, ajutându-mă la plasarea materialelor. Când ai copii, trebuie sa dublezi timpul în care realizezi ceva și să triplezi răbdarea.



Este primul quilt pe care l-am făcut complet singură, fără ajutorul unei mașini de cusut de specialitate pentru coaserea straturilor împreună. Am ales să cos doar linii orizontale drepte, posibil la mașina mea de cusut mică. După spălarea la mașină, au rezultat cutele șifonate, ceea ce îi dă un aspect mai călduros.

Iată un exemplu de această mașină de cusut. Se numește “long-arm”, sau mașină cu brațul lung. Eu nu dețin una, deoarece sunt costisitoare și ocupă spațiu, dar prietena care m-a învățat aceasta artă m-a învățat să folosesc mașina ei.


Bordura quiltului Snowflake este făcută din resturile de material rămase de la quilt, cusute împreună. Bordura este cusută pe față, si întoarsă pe margine, apoi cu grijă cusută pe dos. Una din lecții va discuta câteva metode de atașare a marginii. Ca în orice activitate în care mă implic, băiețelul meu este participant 100%. În imaginile de mai jos îl puteți vedea ajutându-mă. Când fac un quilt, îl fac cu mare dragoste, îl fac în speranța ca persoana ce îl va folosi va doarme cu el, înveli pe canapea uitându-se la televizor sau citind o carte, sau, în cazul casei mele, târât pe jos și folosit ca loc de joacă. Asta aduce bucurie în procesul creativ.



Acest quilt are posibilități nelimitate de combinare a culorilor și materialelor. Este ideal pentru a folosi toate resturile de materiale ce le aveți la îndemână. Eu am ales culori de iarnă, dar este superb și monocrom. Orice materiale alegeți, dați frâu liber creativității și imaginației. Nu există “poliție” care să vă amendeze pentru alegeri greșite. Faceți ceea ce vă face plăcere pentru dumneavoastră și pentru cei dragi.

Cu mult drag,

Elena




60 afișare0 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate

NU RATA NICI O LECȚIE

Mulțumesc pentru abonare!

MULȚUMESC PENTRU COLABORARE!

 

Nu uitați să mă vizitați pe Facebook, Instagram, și să faceți parte din grupul Quilting în România pe Facebook.

  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest

ARHIVA