Caută
  • Quilting în România

UN QUILT ÎN DEVENIRE

Acum câteva luni am cusut acest quilt pentru o prietenă care se muta. L-am făcut rapid, fără tipar, doar folosind tehnica flying geese, sau “gâște în zbor“. A fost un proiect rapid care mi-a adus extremă bucurie, deoarece îmi plac lucrurile colorate.


Din triunghiurile cusute au rămas alte triunghiuri mai mici, și m-am gândit să le combin cu alte materiale la îndemână, pentru a face încă un quilt.


Așa că fără nici un tipar, ci doar cu imaginația, astăzi m-am apucat de lucru. Am combinat triunghiurile și am făcut moriști (pinwheels). Apoi am combinat pătratele colorate pentru a realiza peticele.





La coaserea triunghiurilor pentru morișcă este important de a potrivi liniile de cusături la mijloc, pentru a avea toate colțurile împreună corect. În prima imagine de mai jos se poate observa că cele 4 colțuri nu se unesc corect. În celelalte imagini, colțurile sunt potrivite corect, indiferent că este morișcă, sau peticele.

Pentru a realiza morișca, se cos două triunghiuri împreuna, ca în imaginea de mai jos. Puteți observa liniile diagonale vin împreună în același punct, lăsând o mică margine. Acea margine de sus va constitui intersecția cu o altă pereche de triunghiuri inversată, rezultând morișca.


Pe dos, linia de cusătură ce unește cele două perechi arată așa:



Acordați atenție liniei de intersecție a celor cusaturi în imaginea de mai sus. Observați un mic triunghi format la mijloc în partea dreaptă. Când se cos cele două perechi de triunghiuri împreună, este important ca noua cusătură sa fie exact pe acea intersecție, sau foarte puțin înspre marginea materialului. Dar nu foarte mult. Dacă se coase prea mult în interior, pe fața proiectului intersecția triunghiurilor nu va fi ascuțită. Dacă se coase prea mult înspre exterior, intersecția de pe față rezultă în colțuri care nu se ating. Iată un exemplu al cusăturii corecte:



Observați cusătura orizontală ce unește perechile de triunghiuri este foarte puțin înspre marginea materialului, și nu exact pe intersecție. Mai puțin de un milimetru! Cât lățimea unui fir de ață e suficient și intersecția va fi perfectă. Dar dacă nu vă iese intersecția perfectă, e ok. Credeți că eu am descusut prima morișca? În nici un caz! După ce se cos toate blocurile împreună, nu se observă imperfecțiunea! Aș descoase dacă mi-aș nomina quiltul pentru un concurs, dar pentru folos zilnic, este perfect!

Nu trebuie talent sau cunoștințe multe, ci doar răbdare. Coaseți încet când treceți cu acul peste intersecție. Folosiți un obiect cu vârf pentru a putea ușor ghida materialul la mașină, dar nu a forța.



Un truc de a face uz eficient de timp este de a coase toate peticele la mașină unul după altul, fără a rupe ața, ca pe bandă rulantă. Astfel, economisiți timp, dar și ață. La final veți avea ceea ce am eu în imaginile de mai jos.

Am realizat câteva moriști tridimensionale, și dacă vreți sa scriu o lecție despre metoda de coasere, contactați-mă și o voi realiza.


După ce am cusut blocurile, mi-am luat caietul cu schițe, și am început să desenez. Cu puțină margine între blocuri, și pătrățele la intersecție, va rezulta un quilt organizat și colorat. Abia aștept să îl termin, evident voi face o postare cu proiectul final.


Sper că aceste informații v-au fost de ajutor, și nu ezitați să mă contactați dacă aveți întrebări. Acum mergeți și jucați-vă cu bucățele de materiale și vedeți unde vă duce creativitatea!


Cu drag,

Elena





Postări recente

Afișează-le pe toate

NU RATA NICI O LECȚIE

Mulțumesc pentru abonare!

MULȚUMESC PENTRU COLABORARE!

 

Nu uitați să mă vizitați pe Facebook, Instagram, și să faceți parte din grupul Quilting în România pe Facebook.

  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest

ARHIVA